Saptamana Patimilor

De astazi incepem Saptamana Patimilor adica ultimele zile inainte de Paste, Paste care pica anul asta in aceeasi zi, atat pentru ortodocsi cat si pentru catolici. Unii ii mai spun Saptamana Mare sau Saptamana Neagra. In urma cu peste 2.000ani aceste zile erau ultimele zile ale lui Iisus printre oamenii de rand, acestea au fost zilele in care a patimit cel mai mult, zilele in care l-am hulit cel mai mult si in care El ne-a iertat, ne-a iubit, a indurat toate mizeriile noastre si s-a rugat la Tatal ca sa ne ierte...pentru ca nu stim ce facem...adica facem lucruri care nu sunt de fapt lucratura noastra, ci infaptuindu-le demonstram faptul ca Satana ne ispiteste si face ce vrea din noi...El a crezut in NOI.
Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al 11-lea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Hristos. Miercuri, peste 2 zile, ne vom aminti de Iuda cel care l-a tradat pe Iisus si care a fost iertat de catre Iisus. Vineri se tine post negru pentru inlaturarea bolilor si a necazurilor, dar si pentru iertarea pacatelor. "Dar eu nu am facut rau nimanui, niciodata" aud deseori in jurul meu---NU VA SUPRA-APRECIATI, PTR NUMELE LUI DUMNEZEU!!!Pacatuim zilnic mai mult decat ne putem imagina. Haideti sa incercam saptamana asta sa fim mai buni, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa il chemam in casele si in vietile noastre, sa ii multumim pentru tot ce ne ofera, sa il rugam sa ne ierte si sa ne invete sa nu mai gresim, sa ne dea putere sa "iertam gresitilor nostri" asa cum ne dorim sa ne ierte el noua pacatele. Sambata noaptea vom merge la Inviere, la biserica, sa luam Lumina..."Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat" sunt vorbele Crezului...Nu stiu voi ce veti face dupa ce luati lumina, dar eu, la fel ca in fiecare an, voi merge la cimitir si voi duce mortilor mei lumina Domnului si vestea ca el a inviat si ne asteapta pe toti. Va doresc un Paste Fericit, dar pana sambata va doresc daca nu puteti sa postiti de tot macar sa puteti sa mancati mai putin produse animale, sa fumati mai putin, sa consumati alcool sau sa injurati mai putin, sa va infranati pornirile trupesti, sa va rugati mai des...iar cei care nu cred in lucrurile astea ar putea sa incerce macar o data pe zi sa spuna atat : "DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL!" si dupa o saptamana, chiar daca nu va spovediti, nu va impartasiti, nu mergeti la biserica, nu aprindeti lumanari si nu va rugati...veti simti ca acolo sus exista El si va iubeste. Mi-as dori sa ne putem trage unii pe altii si la bine, nu doar la rau, dar pana atunci...Eu va iubesc si va rog sa ma iertati daca ati simtit vreodata ca v-am gresit cu ceva, este vremea impacarii, a iertarii, a iubirii, a caintei...pentru ca de sambata sa inceapa vremea bucuriei .. Hristos va invia!

Aparentele si realitatea

Nu am mai scris demult in paginile acestui jurnal public...poate datorita faptului ca demult nu am mai simtit nevoia de a spune ceva interesant. Ma uitam la TV...ce luna martie ciudata a fost...ma intreb de ce incearca oamenii sa para altfel decat sunt? De ce o tipa precum Bianca Dragusanu in loc sa se multumeasca cu Bote al ei incearca sa isi forteze norocul riscand sa piarda tot? De ce o tipa precum Daniela Crudu pozeaza ptr a doua oara in Playboy pretizand, mai in gluma mai in serios, ca o face ptr a arata nepotilor mai tarziu ce bunaciune a fost ea in tinerete? De ce o tipa atat de umana, desteapta, profesionista in meseria ai si buna cum este Floriana Jucan nu are mai mult decat ceea ce are? De ce pentru o tipa ca Alice Nastase viata are miros frumos, iar intoarcerea la anii de liceu se face prin ceata nostalgiei placute, cu usoare accente de dor, de drag?Cum se face ca am ajuns sa apreciem non-valorile in locul valorilor? Cum se face ca orice femeie frumoasa ajunge sa fie promovata si in alte locuri in afara de podium sau barul discotecii in care este animatoare? Cum se face ca detestam sa mergem intr-o Dacie noua dar turbam de drag sa ne plimbam suncile intr-un Mercedes sau un Bentley mai vechiut? De ce preferam sa plecam din Romania ptr a castiga bani mai multi in loc sa stam aici, in locul nostru si sa luptam cu magaria si mitocania majoritatii, incercand prin puterea propriului exemplu sa schimbam lucrurile inspre bine? De ce atunci cand ne claxoneaza si ne jigneste un burtos de taximetrist in trafic strambam din nas din cauza manierelor lui de antigentleman dar la randul nostru ii claxonam pe altii cand ne grabim spre birou si daca nu reactioneaza bolborosim cateva vorbe de duh? De ce incercam sa parem mai buni, mai curati, mai destepti sau mai fericiti decat suntem, de fapt? Nu imi plac oamenii care isi striga faptele bune in gura mare, dar ador oamenii precum Ioana Ginghina care merge benevol la un spital cu copii bolnavi in fiecare Craciun si se imbraca in clovn si le aduce acestor copii un zambet pe buze...asa cum o ador si pe Teo care isi creste o printesa ca si cum ar fi fiica ei...o ador pe Ilinca Vandici ptr ca si-a asumat despartirea de Marica intr-un mod demn si frumos, nu ca Bianca a lui Bote care face scenarii de suicid si ameninta teatral ptr o audienta cat mai mare....o detest pe Moni a lui Iri care nu s-a multumit cu statutul de sotie de miliardar ci a vrut sa parvina vizibil pretinzand ca are o cariera impresionanta si nici la "Dansez ptr tine" nu se poate concentra de atata dor de familie ce o chinuie...in schimb cand e alaturi de familie abia asteapta sa plece intr-un alt loc din lume unde o diva ca ea este supersolicitata caci nici Pamantul nu se poate invarti fara falsitatea ei....nu imi place sa vad oameni care incearca din rasputeri sa para ceea ce nu sunt, care nu se multumesc cu maximum obtinut de la viata si cad in penibil incercand sa isi forteze limitele....dar cel mai mult imi displac romanii care fug de romanisme...Vorbesc aici de romanii carora nu le e dor de colegii din liceu sau generala pe motiv ca "hai, fratioare, cacatul ala de comunism nu mi-a oferit nimic bun, cum sa imi fie dor de ceva?"...Aceeasi romani care nu vor sa mai traiasca in tara asta ptr ca sunt satui de praful depus pe bombeul pantofului dupa un plimbat pe Magheru sau in Herastrau...Aceeasi romani care nu se plimba in Logan ptr ca le pica rangul, dar in buzunarul de la pantalonii lor Dior nu exista decat banii ptr un plin la limuzina second-hand in care se straduiesc sa para altfel...Aceeasi romani care pledeaza din scaunele lor de sefi ptr ideea de echipa sau familie la locul de munca, dar refuza sa faca un copil de teama sa nu vina cineva sa le fure scaunul cat timp stau acasa cu puiul de om.....Aceeasi romani care urasc Romania si limba romana numai ptr ca asa da bine si asta ii face sa para mai interesanti.....Apropo, de unde credeti ca este poza mea?

Martie si babele lui

1 Martie=Martisor....8 Martie=Ziua Mamei Mele si a tuturor mamelor....imi amintesc luna martie asa cum o traiam cand eram mici, cand ajungeam la scoala cu zeci de martisoare "ptr dna directoare", "ptr profa de...X materie", "ptr colega X" sau "ptr femeia de serviciu"...de 8 martie de obicei ciclul era invers...veneam de la scoala acasa cu flori ptr bunica mea, ptr vecinele de palier...si ii trimiteam o telegrama mamei mele care era departe...Forma martisoarelor si dorinta de a le purta au suferit modificari majore in ultimii ani...pana si importanta pe care o acordam zilei in care "aveam baba" s-a schimbat...Traiam intens si prima si a opta zi a lunii martie si asteptam cu nerabdare ziua a noua cand mirosea a scortisoara si mucenici in toata casa si ma indopam cat era ziua de lunga nuuuuuumai cu mucenici, in cinstea traditiei...acum parca nici scortisoara nu mai are miros de scortisoara si nici mucenicii nu mai sunt cei care erau in copilaria mea....sper ca pentru fiica mea, cel putin, sa existe inca magia care pentru mine si ptr multi ca mine a disparut in ceata provocata de trecerea anilor...
Si uite asa, ratacind prin gandurile astea, ma mai uit pe geam o data, imi amintesc de mirosul cafelei de dimineata servita afara, in fata biroului, alaturi de o tigara de inceput de zi...respir adanc si ma intorc la micuta mea care doarme ca un inger intr-un leagan care se leagana si ii canta mai bine decat o poate face mamica ei...dar nu mai bine decat o faceau mamicile noastre cand eram mici. LA MULTE PRIMAVERI FRUMOASE zic!

Ploaia...copilariei mele

Dupa multe zile si nopti in care tot ce am primit de sus au fost niste fulgi mari de zapada...care mie personal mi-au placut la nebunie...ieri a fost prima zi in care ninsoarea a fost inlocuita de ploaie...nu stiu altii cum sunt construiti dar mie ploaia imi creeaza intotdeauna senzatii care pun stapanire pe mine exact cat dureaza ploaia sau chiar mai putin, iar apoi ma parasesc (eu cred ca insotesc ploaia catre urmatoarea destinatie). Cand eram mica imi amintesc ca adoram sa alerg prin ploaie...desculta, vara, eram fleasca atunci cand intram in casa, dar extreeeem de fericita fara a putea sa dau o explicatie logica a instalarii acestei stari de bine. Mai tarziu am asociat ploaia cu lacrimile pierderii unui om drag mie....de cate ori ploua imi venea sa plang amintindu-mi figura lui draga. Inainte de a o avea pe fiica mea asociam ploaia cu un nou inceput, in forta, cu noi vise si sperante, deci era de bine sa ploua, parca imi spala pacatele si imi deschidea noi ferestre. Ploaia de ieri s-a chinuit mult sa ma activeze emotional pentru ca eram absorbita de puiul meu si deci senzatiile topite de grija si iubirea pe care i le port, asociate cu oboseala acumulata in ultimele luni...amortisera usor simturile. Cand am realizat faptul ca sofam si stergatoarele functionau pentru a inlatura stropii de ploaie...atunci am constientizat ca ploua...ploua parca altfel decat pana acum, ploua cu franturi de amintiri din anii ce-au trecut, ploua cu dorinte mai mult sau mai putin rostite, partial sau total implinite, ploua cu liniste.
Mi-am amintit de week-end-urile in care mama si tata imi dadeau vata pe bat in Oraselul Copiilor, apoi de week-end-urile in care eu invatam si bunica imi aducea o farfurie cu clatite fierbinti (sa prind puteri...alteori erau gogosi, placinta, crema de zahar ars si cate si mai cate, tot ce stia ca imi place)...sambetele in care la orele 19.00 ma uitam impreuna cu bunicul la Teleenciclopedia...sau duminicile in care mergeam la patinoar si bunica era mereu la mantinela cu termosul cu ceai cald si sandvisurile de acasa...mi-am amintit si de sambata in care obosita dupa 2 zile si nopti nedormite la priveghi am adormit si cand m-am trezit am fugit in sufragerie si sicriul bunicului meu disparuse cu tot cu el, pentru totdeauna...si sambata de ieri...cand mi-am amintit cat de rasfatata, iubita, alintata si ajutata am fost in copilarie de catre toti membrii familiei mele. Amintiri incarcate de emotie, care imi aduc o lumina in privire si un gust suav pe cerul gurii...amintiri care vin din urma dar ma impulsioneaza sa merg inainte...
Gustul de pe buzele mele a suferit transformari de la mierea copilariei lipsite de griji in care am primit tot ce mi-am dorit, ba chiar mai mult uneori....traversand amarul deceptiilor, al pierderilor, al lucrurilor care nu ies mereu cum ne dorim, al dorului pe care il simti cel mai bine dupa cateva zile de singuratate sau la cele mai dragi sarbatori din an...si finalizand cu gustul laptelui de mama de azi, un gust calm, gustul raspunderii transferate de pe umerii unor oameni buni si dragi pe umerii mei, gustul preluarii stafetei in favoarea unei fiinte la inceput de drum pentru care pot face macar cat au facut ai mei pentru mine, daca nu mai mult....gustul pe care il are o femeie cand de la "rasfatata mamei" trece la statutul de "mama care rasfata si ofera tot", de sotie iubitoare si mereu prezenta, de prietena inteleapta si dezinteresata in a oferi un sfat sau altul, de pacient ascultator...de gospodina la inceput de drum...Un week-end placut tuturor!
http://www.youtube.com/watch?v=z3qo10PCLb4&feature=related

Biserica, tainele ei...si noi...

Ori vorbim numai despre El si mergem exagerat la biserica, ori ne doare in cot de El si nu credem nimic din ce spun altii de prin Biblie si alte inscrisuri....
Din ce in ce mai multe persoane din jurul meu primesc cate o "lovitura" si brusc se trezesc si Il descopera...eu L-am descoperit de mic copil, I-am intors spatele la 13 ani si apoi, la 26, L-am redescoperit...tot dupa niste palme si niste suturi in dos....dar asta este alt episod. De ce nu merg romanii la biserica nici macar duminica? Pentru ca sunt satui de preoti si de pacatele lor. Cine suntem noi sa ii judecam pe preoti? In afara de momentele in care poarta haina lui Dumnezeu si slujesc in casa Lui, cu ce ar trebui sa fie ei mai buni decat noi? Sunt tot oameni, deci tot pacatosi, mi se pare cel putin absurd sa evitam sa ne rugam intr-un lacas destinat acestei activitati datorita faptului ca ni se pare omul de acolo prea pacatos. Cine suntem noi sa aruncam cu pietre? Cu ce suntem mai curati decat ei? CU NIMIC. "Eu cred in Dumnezeu, dar o fac in casa mea." - este o replica pe care o aud deseori, in special din partea femeilor, nu stiu de ce. Intreb, la randu-mi: daca o faci in casa ta, ce te impiedica sa o faci si in casa Lui o data pe luna macar? Cum poti crede in El daca eviti locurile in care El este cel mai bine reprezentat? "Eu nu ma casatoresc ca nu am nevoie de acte ca sa imi tina iubirea in picioare!" imi spun barbatii din jurul meu...buni amici...DAR DE CE??? Casatoria nu este un document in care ti se confirma negru pe alb un statut civil...casatoria este marturisirea iubirii in fata lui Dumnezeu si primirea binecuvantarii Lui, adica intri in casa Lui cu omul de mana si ii spui: "Uite, Doamne, l-am gasit, il iubesc si iti cer binecuvantarea pentru a fi impreuna si a ne iubi, la bine si la rau, pana cand vrei Tu!" si El iti da ok-ul...bine, discutam aici de casatoriile intre oameni care se iubesc independent de partea financiara sau materiala...ma bucur ca noi toti inca mai mergem la biserica sau chemam acasa preotii pentru a ne increstina copiii in Sfanta Taina a Botezului sau pentru a ne ingropa crestineste parintii, macar atata farama de credinta ne-a mai ramas in noi.
Ma intreb cum ar arata lumea in care traim daca majoritatea dintre noi am incerca sa postim miercurea, vinerea, in Postul Pastelui si in cel al Craciunului? Macar atat...si cand spun "POST" nu ma refer la iahnie de fasole si cartofi natur, ci la tot ce presupune postul, rugaciune, curatenie, incercarea de a fi pe plac Lui pentru a ne mai ierta din mizeriile pe care le comitem zilnic, in fiecare ceas. Cum ar fi sa nu mai vad femei care fac avorturi sau care motiveaza lipsa dorintei de a face copii cu lipsa bogatiei materiale? Cum ar fi sa vad femei insarcinate care nu fumeaza? Cum ar fi sa vad tineri care se unesc in Casatorie si refuza concubinajul? Cum ar fi sa vad oameni care dau cu masina peste caini accidental si opresc sa ii duca la spital? Cum ar fi sa vad tigani care nu fura chiar daca nu au serviciu? Cum ar fi sa vad curve care aleg sa fie casiere la hipermarket chiar daca facand asta castiga mai putini bani? Cum ar fi sa merg la birou si sa nu tipe nimeni si sa nu se enerveze si sa nu sape nimeni pe nimeni la sef? Cum ar fi ca sefii nostri sa nu isi mai pupe in cur sefii lor? Cum ar fi sa iertam greselile altora fata de noi la fel cum ne dorim sa ne fie noua iertate greselile? Cum ar fi sa ne straduim sa ne stapanim pornirile nervoase? Cum ar fi sa inlocuim "fir-ar al Dracului" cu "fir-ar al Domnului"? Cum ar fi sa ne oprim la intersectiile nesemaforizate si sa ne invitam unii pe altii sa traversam? Cum ar fi sa ajungem la spital si medicii sa ne salveze fara sa accepte spaga? Cum ar fi sa ajungem in tribunale si sa fie un proces just? Cum ar fi sa promoveze toti angajatii pe merit? Sau...cum ar fi sa mergem intr-un club fitos cu fete dintr-acelea care ziua sunt fotomodele, noaptea sunt animatoare si in week-end sunt atarnatoare de Dorobanti sau Decebal...si sa le invitam la o spovedanie si daca li se va da ok-ul si la o impartasanie? Cum ar fi cand ne cere un zdrentaros bani noi sa ii dam haine? Cum ar fi sa renuntam la mancarea noastra intr-o zi si sa o oferim unui copil dintr-o intersectie care vine hotarat sa ne spele parbrizul cu eternul maclavais din sticla de plastic? Cum ar fi sa mergem la teatru sambata sau la biserica duminica in loc sa mergem la club sambata si la cafenea duminica? Cum ar fi sa ii multumim celui de sus pentru tot ce ne ofera in loc sa ii cerem intruna cai verzi pe pereti pe care ii putem face singuri, cu efort? Cum ar fi cand un subaltern vomita seful lui sa il trimita acasa pe proprie raspundere asumandu-si cearta din partea sefului lui? Cum ar fi sa ne ajutam vecinii si colegii in loc sa ii barfim si sa tot comentam de rau tot ce fac? Oare cat de mult ar putea sa ne coste sa zambim femeii de serviciu spunandu-i BUNA ZIUA in loc sa trecem nepasatori pe langa ea pentru ca ne consideram prea importanti? Cum ar fi sa ne strangem singuri zapada din fata casei fara sa asteptam ADP-ul...sau daca ne e greu, macar sa iesim la oamenii care vin de la ADP si sa le oferim un ceai cald drept multumire? Cum ar fi sa intervenim elegant atunci cand un tanar jigneste un batran si sa ii explicam ca greseste si e mai frumos sa il ajute sa urce sau sa coboare fara sa il imbranceasca? Cat ne costa un TE ROG? Dar un MULTUMESC? Dar un FITI AMABILA....? Probabil ca ne plictisim intr-o lume frumoasa si atunci incercam sa ne construim singuri un iad ca sa ne obisnuim de acum cu el...Pentru ca faptele noastre vor constitui iadul nostru. Imi doresc si va doresc sa ne mai amintim din cand in cand de El si de cum ii place Lui sa fim, sa incercam sa fim asa, sa ii multumim in rugaciune pentru tot ce ne da si in semn de multumire sa mai intram intr-o biserica oarecare si sa ii aprindem o lumanare, Lui si sfintei zile in care reusim sa pasim in casa Lui.

De ce sa facem copii? Dar avorturi?

Eu, cea mai "anti-avort" si cea mai "anti-copii" fiinta din cate cunosc, eu cea care cand auzeam un bebelus urland juram ca ii pun perna pe ochi daca nu il face cineva sa taca in maxim 10 minute eu....sunt mamica de 2 luni:)
Paradoxul este ca imi place la nebunie...si daca as fi stiut ptr o secunda ca e atat de frumos, m-as fi apucat mai devreme:) Mi-a dat Dumnezeu o sarcina usoara ca un vis frumos si o minune de copil sanatos, cuminte si frumos, adica tot ce poti visa la un bebelus:)
Imi amintesc perfect cum a inceput totul...pe 17.09.2007 a murit o colega de birou...Lilishor, Dumnezeu sa o ierte!...diagnosticul dat de medicii de la Spitalul Sf Pantelimon a fost "embolism pulmonar"...iar explicatia motivelor care au condus aici a fost "asocierea pilulelor anticonceptionale cu fumatul excesiv". Cand am auzit asta am intepenit de uimire. CARE EXCESIV, FRATIOARE????????5 tigari zilnic inseamna EXCESIV?????? Fumam impreuna la ore impare, caci aveam pauze de tigara impuse de directiune, nu iti aprindeai tigara cand aveai chef....am zis GATA, renunt la pilule....aveam 24 de ani, doar nu era sa renunt la fumat......caci nu aveam destula minte!Am renuntat la pilule caci oricum eram convinsa ca eu nu pot face copii si nici nu am facut aproape 2 ani...intr-o zi...in Saptamana Mare a Pastelui din 2009...imi intarziase vreo 2 saptamani....nu ma agitam ca se mai intamplase de cand renuntasem la pilule (sunt totusi niste hormoni pe care ii bagam in noi ca disperatele fugind de responsabilitatea de a avea un pui de om)...dar de data asta simteam ca ma dor sanii si se intarisera altfel decat pana atunci.....si nu aveam curaj sa imi cumpar testul....(WHAT ARE FRIENDS FOR?)A venit cea mai buna prietena a mea cu testul....si a iesit pozitiv, vestea a cazut ca un trasnet ptr mine...nu eram pregatita de asa ceva din niciun punct de vedere....nu aveam unde sa stam, castigam sub o mie de euro, nu eram casatoriti, nu eram pregatiti sa ne transformam cuplul in familie, deci optiunile pe loc erau acelea din telenovelele de duzina ...."ma sinucid" sau "fug in lume"...repet, sunt antiavort deci asta nu era o optiune, se excludea din start.
Avem deci datele problemei: femeie de 26 de ani (nu 16), cu rate la banca, cu o DACIE in proprietate(deci am unde dormi), cu un salariu modest (deci nu fetita parintilor si nici atarnatoare la vreun fotbalist), la inceput de drum in plan profesional, afla ca e insarcinata cu un barbat cu 10 ani mai in varsta, cu care e impreuna de peste 2 ani, pe care il iubeste (adica nu era un "Poponet" agatat intr-un club de fite la betie) si il respecta (deci nu am conceput copilul pe graba, intr-un wc sau intr-un hotel de 5 stele), dar fara o casa (de parca toti cei ce fac copii sunt proprietari sau toti cei care au case fac si copii....ma rog, sanatosi)....si fara o educatie aleasa...ce sa ii oferi unui copil (of, cati oameni cu zeci de miliarde si facultati....nu le ofera copiilor decat bani pentru cocaina si tot ce mai vad ei la tv si pe net tocmai ptr ca nu le pot oferi lucruri care ies din sfera "materialului")?Postez gandurile astea ptr ca stiu ca sunt muuuuuuuulte fete si femei in situatii asemanatoare si aleg avortul...NU VOI PRICEPE NICIODATA DE CE-dar nici nu vreau sa judec pe nimeni ptr ca fiecare isi asuma faptele si bune si rele...si consecintele, sper.Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat minte sa nu aleg varianta asta si m-a tinut departe si de celelalte tentatii malefice.
Voi, cele care sunteti tentate sa luati o viata pe care Dumnezeu a decis sa o aseze in pantecul vostru.....Nu va imaginati cat de frumos este sa privesti in urma si sa realizezi ca ai luat decizia corecta, nu va imaginati cum este sa tineti in brate o bucatica de carne (in pieptul careia bate o inimioara curata si buna) total dependenta de voi, care a crescut in voi si care se hraneste cu voi...Inteleg ce nu pricepeam inainte-in special decizii ale alor mei sau ale altora, din trecut-ma uit la ochii ei si ii urmaresc orice miscare zi si noapte, ii urmaresc respiratia si un zambet de-al ei este cel mai frumos cadou pe care il pot primi.
Sunt femei care asteapta sa isi construiasca vile si avioane si ajung la 40 de ani fara speranta fizica de a mai avea un bebe sanatos....si nu iau nimic din ce e material cu ele in mormant. Sunt femei care nu au deschis o carte si nu detin informatii despre nimic, traiesc in satra si fac copii pe banda rulanta fara sa cunoasca etimologia cuvantului "contraceptie", sunt femei care fac orice sa aiba un copil ca sa aiba "cine sa le dea o cana cu apa la batranete" si sfarsesc aruncate prin azil si arse la crematoriu caci o inmormantare este prea scumpa....suntem fel si fel in lumea asta si fiecare face un copil cu un motiv sau fara....eu va spun doar atat: DACA ATI AJUNS IN PUNCTUL IN CARE AFLATI CA SUNTETI INSARCINATE NU AVORTATI, VA FI GRESEALA VIETII VOASTRE, PE CARE NU V-O VETI IERTA NICIODATA!!!Incercati sa va protejati ca sa nu ajungeti in punctul asta daca intr-adevar nu ati atins nivelul de intelepciune necesar pentru a va dori copii in vietile voastre sau sunteti prea egoiste!Incercati ca mancati sanatos, fara alcool, fara tutun, fara droguri...daca va hotarati sa aveti copii, ca sa nu iasa malformati si sa ii condamnati din start la o viata chinuita sau la o moarte mai mult sau mai putin dureroasa sau apropiata!Incercati sa va ganditi ca a face un avort nu inseamna a-ti scoate o masea, ca "a ucide" este un verb care se conjuga pentru orice persoana si face referire la orice fiinta in interiorul careia bate o inima...INIMA este activata de Dumnezeu si tot el are si codul de dezactivare, este singurul lucru pe care nu il putem controla...incercati sa nu va jucati de-a Dumnezeu pentru ca nu sunteti El....Noi, femeile, concepem si nastem cu ajutorul Lui, nu singure, el este viata, noi suntem numai intrumentul pe care il foloseste ca sa transmita viata pe pamant...e o munca in echipa, de la El la noi se ocupa El, de la noi aici in lumea asta mai mult sau mai putin buna il ajutam noi, mamele....ce cuvant frumos....MAMA! Va doresc sa deveniti macar o data in viata MAME, pentru a nu avea senzatia ca ati trait degeaba! Celor care nu pot avea copii le doresc sa fie mame macar pentru un copil...facut de o MAMA care nu a stiut sa profite de provocarea vietii ei si a preferat sa renunte la cel mai frumos cadou pe care ni-l poate face Dumnezeu!

Astazi e ziua mea....

Ma intreb de ce exista oameni care simt nevoia sa isi strige ziua in gura mare...de ce simtim nevoia sa sarbatorim faptul ca mai imbatranim un an??? Voi simtiti ca este sarbatoare cand imbatraniti? Eu nu mai simt nevoia sa ma petrec...sa o transform in sindrofie de zile mari...nu mai simt nevoia asta de la 18 ani....pana atunci mi s-a parut ca e de sarbatorit, caci doar toti ne doream sa "ne facem mari" si asta cat mai repede cu putinta....parca o data cu 19 ani nu am mai simtit nevoia sa ma bucur neaparat...suna telefonul intruna, toti iti ureaza de bine si tu poti multumi la nesfarsit caci vocabularul e limitat si inevitabil vei spune de zeci de ori MULTUMESC , MERSI sau SARU'MANAAAAAAA, in functie de relatia pe care o ai cu cel care te suna....fiind prima mea postare ma opresc aici si plec la petrecerea pe care mi-au organizat-o prietenii si sotul....caci deh, abia implinesc 27 de ani.....si trebuie sa ma antrenez caci pana la 100 mai sunt multe petreceri de care trebuie sa ma bucur....Va salut cu respect si HAPPY VALENTINE'S DAY ptr maine:))